Experiența mea de 3 ani cu Saturn în Pești

Încep acest articol printr-o analogie pe care o vad utilă și ușor de înțeles a energiei generale a lui Saturn 🪐.

Fiecare dintre noi, indiferent de familie, am avut unul dintre părinți în rolul de autoritate. Mama sau tata, dupa caz, s-au poziționat în rol de autoritate. Însă mereu, unul dintre ei a fost “acel autoritar”… sigur, până la un anumit moment.

Saturn 🪐 este acel părinte autoritar din viața fiecăruia dintre noi. El stie că TREBUIE nu e un moft ci o NECESITATE. El știe că fiecare vârstă vine cu un rol de îndeplinit și cu sarcini pe măsura vârstei. Nici mai mult, nici mai puțin.

Din 2,5 ani în 2,5 ani el, Saturn 🪐 , se mișcă printr-o zodie care guvernează un anumit domeniu de viață. În timpul acestor 2,5 ani (în varianta scurtă în care nu retrogradează) testează capacitatea noastră de a ne îndeplini rolul în domeniul de viață în care este instalat. Cum? Prin a face ceea ce trebuie și abia apoi, dacă mai e timp 😊 și ceea ce ne place. Dacă însă facem ceea ce trebuie, ne promite și timp pentru a face ceea ce ne place, ne si recompensează.

Saturn 🪐 acum închide ciclul complet al zodiacului cu zodia Pești ♓️.
A avut aici un du-te vino, ba direct, ba retrograd, ba în Berbec, ba în Pești. Din Martie 2023 până pe 14 Februarie 2026, asta a făcut.

Eu sunt definită de un procent semnificativ de energie de Saturn. Pentru mine, trebuie este trebuie. Chiar și atunci când nu îmi place.
Am acest grad de acceptare față de energia lui Saturn pe care am integrat-o treptat. De aceea, principiul Saturn(ian) 🪐 a devenit pentru mine acel pliant cu instrucțiuni ce trebuie urmate (similar cu instrucțiunile de folosire/montare a diverselor obiecte pe care ni le cumpărăm). Este aceea energie care, de exemplu, nu îmi permite să amân alarma de trezire de dimineață.

Acest tranzit mi-a adus și recompense însă m-a pus și la treabă. Pe mai multe domenii de viața, atrase de energia asta semnificativă din harta mea și de nevoia mea din această perioadă.
Mi-a dat greu, uneori. Doar că în timp, am învățat că mereu pot și pot mult. Acceptarea și deschiderea către ceva nou sau diferit față de percepția de moment sunt cele mai bune remedii. Spun din experiența personală.

M-a pus în fața unor situații limită de a alege în a face ceea ce trebuie sau de a face plăcerea proprie, ori de a nu face nimic efectiv. Ce credeți că am ales?! 😊
M-a pus în situații în care am avut de ales în a investi resurse în diferite forme și timp sau de a investi în distracții 🥳 (cele de distragere a atenției de la viața). Ce credeți că am ales?!
M-a pus în situații în care a trebuit să învăț mult, literalmente, să folosesc timpul responsabil și să îi dau valoarea cuvenită.

Mi-a pus multe limite personale ca să duc la un nivel mai înalt responsabilitatea față de mine și de cei cu care mă înconjor. Presant. A fost și frustrant. Uneori, nu am avut opțiunea de trece de limite. Le-am simțit ca niște intrări cu capul în uși de sticlă transparentǎ, prin care vedeam chestii ce îmi plăceau și la care nu aveam acces. Kaboom! 🙄
M-a pus în situații în care aveam de ales rapid, pe loc, între “DA” sau “NU”, fără să mai existe o revenire la decizie.
Mi-a adus în atenție ⚠️ fiecare fisură, cât de mică, existentă în viața mea și mi-a cerut fie să schimb cu totul, fie să reconstruiesc sau recondiționez.

Știți cum știu că am ales bine să fac ce trebuie? Văd rezultatele acum pe final de tranzit. Și sunt bune, foarte bune și excelente.
Știți cum știu că ar fi fost mai bine să aleg să fac ce trebuie? Văd rezultatele, acelea care îmi plac mai puțin sau deloc.

În ambele variante, rămân cu mine lecții și experiențe care reprezintă o bucățică din fundația identității mele pe care trebuie să am grija să o venerez.

Saturn 🪐, figura autoritară, ne înalță pe fiecare odată ce jucăm corect și cu verticalitate rolurile pe care le primim de la viață.
Saturn 🪐 m-a trimis la “școală” să învăț despre el și astrologia întreagă. El este unul dintre motivele pentru care astăzi și în curând un an, scriu despre astre, planete, tranzite, fac analize și multe altele. El este unul dintre motivele pentru care am cunoscut oamenii în energia lor autentică si toti sunt minunați și cu mult potențial. Potențial de care poate nici nu știau că există in viețile lor.

Saturn 🪐 este cel ce mi-a deschis ușa spre o descoperire fără să am o țintă clar stabilită și cu pași mici, așa cum îi place, m-a așezat exact acolo unde am avut nevoie să fiu, atât eu cat și ceilalți.
Tranzitele lui Saturn sunt sprijin pentru noi și atunci când îl tratam cu respect, primim cel puțin același lucru de la el.

Fiecare ne-am făcut treaba. Acum, sǎ vedem ce înflorește.

Cu iubire, a voastră absolventǎ de Saturn!

Articole recomandate

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *