Eclipsa Lunarǎ & Luna Plinǎ în Pești: Resetarea pentru Suflet

Duminică, 7 Septembrie 2025. Ziua care marchează o resetare totală, fără sa existe cale de mijloc si cu atât mai puțin cale de întors.

Cerul ne oferă un spectacol astronomic și astrologic impresionant și mai ales o oportunitate uriașă de a reconfigura traseul de viață al fiecăruia de până acum.
În ziua Soarelui 🌞 Pământul se aliniază perfect între el și Lună.
Avem Eclipsa de Lună totală și Lună Plină 🌕 în semnul Peștilor ♓️. Acest eveniment are dublă semnificație: marchează începutul sezonului de eclipse din toamna acestui an și închide o etapă de viață ce nu mai este aliniata contextului actual de evoluție al umanității.

Harta momentului arată și susține potențial, atât la nivel personal cât și la nivel colectiv. Este harta în care fiecare zodie este în casa sa originala, de la Berbec in casa 1 la Pesti in casa 12. Rar.

Momentul mǎ face sǎ mǎ gândesc ce mult se potrivește asta:
Ce fel de exemplu ești tu și ce fel de exemplu transmiți în lume?

Atunci când știi să răspunzi la această dublă-întrebare, dacă răspunsul îți place, continuă ascensiunea, nu stagna, nu coborî. Dacă nu îți prea place răspunsul și este unul sincer, față de tine, prima dată, este momentul să resetezi. Total, așa cum eclipsa de lună este totală.

La Nivel Planetar (Timp UTC), ora maximă a eclipsei (momentul de vârf al totalității): 18:11 UTC. Penumbra eclipsei începe în jur de 15:28 UTC și se închide în jur de 20:55 UTC.
Pentru București, România, ora maximă a eclipsei: 21:11 ora locală. Penumbra eclipsei începe în jur de 18:28 și se închide în jur de 23:55.
Durata totală a evenimentului: 5 ore și 27 de minute. O eclipsă lungă, care ne oferă timp să apreciem momentul însă și să ne preseze ideile, simțurile și gândurile pe care le-am evitat până acum.

Eclipsa este vizibilă în totalitate din București, cât timp cerul este senin. Este vizibila și în multe mari orașe din Europa și Asia, parțial Australia, Africa, SUA și Canada.
Se spune că efectele unei eclipse sunt importante și se produc în mod special în zonele de pe glob din care a fost activă vizibilitatea totală.

Gradul de formare a Lunii Pline este 15°22’ în Pești, opusă Soarelui la 15°22’ în Fecioară. Luna Plină exactă este amplificată de eclipsă, care activează axa Pești-Fecioară: intuiție, credință, umanitate versus analiză practică, pragmatism, sănătate, muncă.

La Nivel Individual și Personal, din perspectivă astrologică, Luna Plină și eclipsă în Pești poate aduce nevoia de eliberare emoțională, vindecare spirituală și confruntare cu iluziile, poate amplifica sensibilitatea, confuzia sau escapismul. Eclipsa marchează culminări și închiderea unor capitole, etape, stadii.

Toate acestea sunt necesare și se întâmplă ca urmare a acțiunilor sau inacțiuni lor din ultimele 6 luni, de fapt prima parte a anului (cel puțin).

La nivel general pentru nativii zodiacului, dublul eveniment cere o reconectare cu simțurile, cu intuiția, cu emoțiile pe care să le echilibrăm prin filtrul mental. Este acel moment în care trebuie să facem distincția între realitate și iluzie.
Cei pasionați de diverse terapii, meditație, artă, muzică, medii creative și relaxante, pot profita de moment. Inspirația poate atinge cote nebănuite.
Ceilalți pot profita de momente fie în solitudine, fie alături de oameni a căror prezență le face bine, îi încarcă cu energie bună și chef de viața.

Zodiile cele mai impactate:
• Pești ♓️ (special al doilea decan): pot experimenta renaștere 🙂 spirituală, schimbări majore în identitate, relații sau carieră, cu accent pe eliberare și reinventare. Își dau seama de ceva, închid și se lansează spre înaltul accesibil fiecărui nativ.
• Fecioară ♍️ (special al doilea decan): pot experimenta schimbări în relații și echilibru muncă-viață personală. Învață să integreze intuiția cu practicul, își dă voie să viseze când mintea începe să îi ocupe prea mult viața.
• Gemeni ♊️ și Săgetător ♐️(categoria mutabila 😁): potențiale schimbări în comunicare, călătorii sau credințe, identitate nouă sau oportunități neașteptate.
Toate celelalte zodii pot beneficia de experiențe în independență, mod de integrare relațională, relații și conexiuni mai armonioase, prin însăși creștere a compasiunii și stimei de sine, a îngrijirii personale și apoi a celorlalți.

Este un moment pentru noi toți de a rămâne deschiși la oferta vieții.

Gradul Sabian pentru 16° Pești „În liniștea biroului său, un individ creativ experimentează fluxul inspirației”.

Uneori puterea momentelor de solitudine este cheia de conectare la inspirația divină. Adevăratele revelații vin din interior, nu din haosul exterior. O retragere temporară poate fi benefică pentru a permite ideilor creative sau soluțiilor, vindecărilor să apară natural. Atunci când învățăm să ascultăm, fără să vorbim, găsim conexiunea cu universul, primim imaginație și ne simțim vibrația din interior, chiar a fiecărei respirații, ne auzim bătăile inimii, auzim viața cum se trăiește prin noi.

Dacă simți:
• tensiune între emoții și logică, este normal. Simte confuzia sau primește revelații bruște.
• nevoia de creșterea spirituală, renunță la trecut și îmbrățișează un viitor diferit.
• prea mult optimism, emoție intensă și nevoia de exprimare creativă, ori dor de familie, curgi în direcția respectivă.
• că iluziile, empatia sau dependențele provoacă, forțează confruntarea cu realitatea, alege disciplina.

Eclipsa își produce efecte până la închiderea ciclului de 6 luni (până la următoarea eclipsă solară din martie 2026) sau chiar 18 luni în contexte mai expansive.

În următoarele 6-18 luni, vei fi deja versiunea ta cea mai echilibrată, cu inima și mintea conectate la aceeași sursa, Divinitatea.

Mai las asta aici încă o dată:
Ce fel de exemplu ești tu și ce fel de exemplu transmiți în lume?

Articole recomandate

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *