Care domeniu de viața este cel mai important pentru tine? Unde îți pui energia si atenția?
Într-o discuție recentă m-am auzit spunând ce mi-ar plăcea să fac și cum să ajut în lumea asta.
Până la acel moment, am știut doar că vreau să fac ceva într-un domeniu de viață, aveam o vagă idee însă nu am avut claritate conceptului despre ce și cum. Aveam acest gând în mintea mea aproape zilnic și, la un moment dat, se simțea frustrant pentru că nu reușeam să definesc rațional ceea ce voiam să fac.
Când acest sentiment de frustrare a atins un nivel pe care nu l-am mai acceptat și tolerat, am eliberat efectiv acest gând din mintea mea pentru că părea că nu ajunge nicăieri. Ce este important de menționat aici este faptul că eliberarea gândului s-a întâmplat natural printr-o formă de acceptare de tipul “este ceea ce este” și nu într-o formă de renunțare la a mai face ceva.
Au trecut câteva luni (poate 3-4) de atunci. Brusc, recent, m-am trezit vorbind despre un concept care este strâns legat de gândul meu profund despre a știi că vreau să fac ceva. Este acel ceva pe care nu l-am putut defini destul de mult timp și care acum a venit la mine fără ca eu să mai țin cu dinții de gândul respectiv.
De-a lungul timpului ni s-a tot spus și încă se spune că acolo unde ne punem atenția se concentrează și energia noastră. Acolo începem și construim.
În schimb, nu ni se spune unde să direcționăm energia, în primul rând. Super important.
De aceea, fiecare dintre noi am fost și suntem uimiți de rezultatele pe care le-am obținut într-un domeniu de viață în care ne-am propus ceva la un moment dat. Uimirea poate fi plăcută sau neplăcută, în funcție de impactul pe care rezultatele l-au avut asupra individului.
În ce domeniu de viață este ideal să ne concentrǎm energia?
Dacă alegem să nu facem cercetări să aflăm mai ușor unde ar fi bine să investim, avem varianta de a descoperi pe parcurs prin experimentarea vieții.
În acest caz, este acel domeniu de care ne simțim profund atrași, în care simțim nevoia să ne aflăm. Acesta este răspunsul. Domeniul de viață respectiv este preponderent important iar acolo se concentrează cea mai mare energie. Sau ar trebui să se concentreze.
În schimb, dacă nu ne dăm seama și investim energia în alte domenii de viață cu impact mai mic sau care necesită investiție de energie minimă, rezultatele obținute sunt minime și ele.
Este ca și când nevoia ta cea mai mare este să te dedici carierei însă alegi să te dedici familiei. Sau invers, te dedici carierei, muncești zi-lumina 24/7💻 însă nevoia ta cea mai profundă este despre a te dedica familiei 🧑🧑🧒🧒. Una dintre aceste domenii are prioritate.
Sau, este ca și când îți plac pisicile și totuși alegi să îți cumperi 🐕 , contrar afinității tale pentru pisici 🐈 . Nimeni nu știe de ce.
Poate vrei doua milioane de Euro 💶 în contul tau și te concentrezi pe asta atât de mult încât ajungi să nu mai știi nici cine ești. Pentru că alt domeniu de viața este important pentru tine.
Felul în care te simți și evoluezi este egal cu domeniul de viața în care ai ales să investești.
Dacă insiști să investești unde nu îți este nevoia majoră, vine viața și te scoate din context. Și de cele mai multe ori o face brutal, îți aduce situații prin care să ajungi să investești acolo unde trebuie și unde e nevoie de energia ta.
În plus, în funcție de momentul de evoluție la care ne aflăm, nevoia cea mai mare se poate schimba. Și de cele mai multe ori, se schimbă temporar. Dupa atingerea gradului de evoluție cerut, nevoia revine la acel domeniu cu impact major in viețile noastre.
Invitația mea este simplă.
Alege să îți pui atenția pe nevoia ta majoră. Sau nevoile tale majore, dacă ai mai multe. Mereu amintește-ți că ai cel puțin una importantă pentru tine care necesită atenția ta, energia ta.
Îți las aici o întrebare ca sprijin pentru a identifica domeniul important pentru tine:
“Ce domeniu din viața mea este important pentru evoluția mea și în care trebuie să îmi pun atenția?”
Iar dacă ai dificultăți în a identifica asta, eu te pot ajuta. Sunt la un mesaj distanță, mereu fericită să ajut.

