Sǎptǎmâna 7-13 Aprilie ne oferă un respiro.
Ne aflăm într-un moment liniștit, ceea ce ne permite să ne îndreptăm atenția spre ceea ce am realizat din Martie până în prezent. Cu atât mai mult cu cat este săptămâna dinaintea sărbătorilor Pascale.
Sărbători de care, apropo, beneficiem toți, cei care credem sau nu credem în ele. Este o săptămâna cât se poate de potrivită de a renunța la fățărnicie. Altfel, vă ajunge fățărnicia și masa pe care mǎnânci se întoarce cu picioarele în sus.
Daca ați pierdut ceva în această perioadă, acceptați și mergeți mai departe cu coloana vertebrală dreaptă și la locul ei. Sugerez să nu se mai încerce alte căi doar de dragul de a avea câștig de cauză. Efortul depus nu merită. Ceea ce se cere, în schimb, este să identificăm cauza care a dus la pierdere și să mergem spre ea să o rezolvăm, ca să nu pierdem mai mult și din alte aspecte.
Cele mai importante aspecte ale sunt încetarea retrogradărilor și luna plină.
Ziua de Luni, 7 Aprilie este marcată de revenirea lui Mercur la mers direct (pana in Iulie, când retrogradează iar in Leu). Aflat încă în relație cu Nodul Nord, putem avea acum epifanii despre modul în care putem să comunicăm și să ne exprimăm mai cu atenție îndreptată și către ceilalți iar ideile care ne pot fulgera mintea pot fi absolut geniale. Când Mercur ajunge în Berbec, chiar vom putea pune în practică atât modul de exprimare cât și ideile.
Încet, încet ieșim din ciclul retrogradărilor. Ne așezăm pe alte sensuri de drumuri. Unele cu sens unic, altele intersectate și altele cu sens giratoriu. Alegi un sens unic, fie ai de ales un drum intersectat ori rămâi în sensul giratoriu. Pentru unii dintre noi, alegerea chiar s-ar putea să nu ne aparțină (sensul unic).
Ziua de Marți, 8 aprilie este marcată de sextilul dintre Uranus și Venus R. Ce poate fi mai frumos, când Uranus este în Taur iar Venus este chiar guvernatoarea Taurului?! Suntem invitați să ne folosim ceea ce avem, material și spiritual (ori, dacă vrei, talentul) în crearea palpabilă a visurilor noastre. Sprijin este și de la Marte, care ne trimite energia de acțiune. Trebuie sa vrei, doar.
Tot Marți, 8 aprilie, NN și Marte se împrietenesc. Ce poate fi mai frumos, din nou? Unde-s doi puterea creste. Așa că, vezi ce ți se cere să faci (în profesie, carieră, familie, responsabilități) pentru că marchează viitorul și poți face bine. Există și un aspect bun de atenție asupra detaliilor și organizării.
În sfârșit, weekend-ul este marcat de Soare conjunct Chiron în Berbec și Luna Plină în Balanța. Ce chestie! “Ce coincidență”! Exact zodiile aflate in opoziție. Chiron (rana) vrea ca Soarele (viața) să fie asumată (să o iei în propriile mâini) iar Luna Plină poate închide acest ciclu. Ciclu prin care, dacă decizi să îți asumi viața, să renunți la victimizare și la sprijinul constant al celorlalți, ori la rolul de salvator, în următoarele 6 luni vei avea rezultate generos de bune.
Săptămâna are o încărcătură spirituală deosebită. La fel și următoarele două care vor urma, după aceasta.
Vă invit să aveți atenția și asupra voastră, folosiți această săptămână și să rezolvați ceea ce știți că ați amânat.
Încărcați-vă cu bine de unde știți că vă vine binele.