Astro Iris Verbul „a merita” din limba română nu va fi analizat aici din perspectivă gramaticală, dar îi acord, fără ezitare, medalie de top a semnificațiilor.
Timp de aproape două luni, m-am întrebat dacă ar trebui să scriu despre acest subiect sensibil. Apoi, într-o dimineață de octombrie, o melodie pe care o ascultam în timp ce conduceam, mi-a schimbat complet focusul: melodia “Maybe It’s Time”, artistul Bradley Cooper. A fost semnul suprem pentru mine că este timpul acestui subiect.
Iubirea divină – o trăire care transcende limitele umane, de o puritate absolută, eternă, aproape imposibil de cuprins cu mintea rațională.
Tu meriți această iubire! Este acea iubire de care, paradoxal, te îndepărtezi uneori, alergând după performanțe, acumulări sau validări, în încercarea de a demonstra că ești demn(ă) de ea, că o meriți.
Semnul cel mai clar că meriți această iubire și că îți aparține se revelează prin recunoștință profundă. A fi recunoscător înseamnă a observa, a aprecia și a mulțumi – chiar și atunci când simți că nu ai pentru ce. Îți ofer un punct de plecare: recunoștință și mulțumire pentru viața însăși. Adu-ți aminte de ultimul moment în care ai simțit recunoștință. Ce ai trăit atunci? Ce emoții te-au cuprins? Ai zâmbit? Poate ai lăcrimat? Sau, cine știe, le-ai simțit pe amândouă deodată?
Recunoștința se naște din simțire, dar uneori începe cu un exercițiu conștient. Poți privi recunoștința ca pe un joc cu mize minime, în care nu ai nimic de pierdut, ci doar de câștigat. Cu răbdare, perseverență și încredere, ceva se va schimba. E ca atunci când îți este foame și primul impuls e să mănânci. Adică intenția.
La fel și aici, setează-ți intenția de a cultiva recunoștința și dă-i un scop. Apoi, din când în când, adaugă puțină energie în această intenție și vezi-ți de viață.
Iubirea divină se simte mai întâi, apoi se trăiește.
Este o emoție atât de copleșitoare, încât te trezești plângând de fericire 🥹. Plângi pentru că, în adâncul tău, credeai că nu ești vrednic de această iubire infinită. Dar, într-un moment subtil, ea te atinge delicat, profund, până în măduva oaselor. Nu te poți împotrivi. Plângi pentru că experimentezi o bucurie explozivă, care îți îmbrățișează întreaga ființă, nu doar trupul – o stare care te ridică, te înalță.
Atunci înțelegi că nu trebuie să faci mereu ceva anume pentru a-ți „câștiga” iubirea. E mai simplu decât crezi.
Originalitatea profundă spune că iubirea este mereu în noi și cu noi, dar o ținem ascunsă, ca într-o cutie sigilată, ferită de lumină.
Această iubire nu se cumpără și nu se câștigă. Ea există și este accesibilă fiecăruia dintre noi, în orice moment și orice cantitate, în măsura în care ne permitem să o primim. La fel de firesc, o vom dărui mai departe, din naturalețe, prin simpla noastră prezență, printr-un zâmbet cald sau o privire plină de bunătate.
Uneori, orice gest oferit din autenticitatea iubirii și firii, este mai important decât o extravaganță.
Alegerea de a accesa și de a trăi această iubire îți aparține. Este o decizie simplă.
