Cenușă, Smerenie și Iubire. Luna Nouǎ a Scorpionului

Luna Nouă în Scorpion ♏️ are o semnificație profundă. Forțează curajul din noi să permitem dezintegrarea părților încărcate de energie stagnantă, păstrată inutil în sistemele noastre si care ne împiedică înaintarea spre manifestarea valorilor pe care le merităm.

20 noiembrie 2025, ora 08:47, Luna Nouă la 28°11’ Scorpion

Raportul Fenomenului: este conjunct cu Mercur retrograd în Scorpion și se alătură aspectului mult discutat în ultima săptămână: Marele Trigon de apă (Saturn retrograd în Pești, Neptun retrograd în Pești și Jupiter Retrograd în Rac). Pe de alta parte, fenomenul este tensionat de opoziția cu Uranus, tot retrograd, în Taur ♉️.

Intensitatea acestei Lunii Noi, ca sa își poată manifesta un nou început, se instalează profund în adâncul psihicului și până nu aduce la suprafață toată “umbra” acumulată si neexprimată ca să poată fi alchimizatǎ în putere personală, nu se diminuează. Tensiunile vor fi mai intense, atât față de noi înșine cât și în relație cu ceilalți sau față de diverse situații.
Este important să conștientizăm și chiar cu toata frustrarea din lume, să facem ceea ce avem de făcut. Când terminam ce aveam de făcut, vom simți exact începutul procesului de alchimizare de care amintesc mai sus.

Tema profundă: ce trebuie să se dezintegreze (moară) ca să poată naște (trăi) ceva nou?

Mercur retrograd revenit deja în Scorpion este ajutorul suprem al fenomenului prin care nimic nu mai poate fi ascuns: tot ce gândim, spunem sau ascundem în această perioadă se va manifesta într-o forma accelerată și atenție, se poate întoarce împotriva propriei persoane, dacă intenția a fost manipulatoare. Secrete vechi, conversații neterminate, datorii emoționale sau financiare, toate se așează în atenția noastră și se cer “confruntate”.

Marele Trigon de apă (Scorpion – Pești – Rac) aduce un val uriaș emoțional însă și intuiție că să știm cum să ne descurcăm în diversele situații pe care le vom trăi. Putem chiar simți compasiune, conexiuni sufletești, vise profetice.

Uranus retrograd în Taur aduce surprize și accelerează rezolvări de contexte legate de bani, corp, valori personale. Ceva se poate rupe brusc doar ca să ne elibereze.

Gradul Sabian – Scorpion 29° (28°01’ – 29°00’)
„O femeie indiană imploră șeful tribului pentru viața copiilor ei“
Este un mesaj cu puternic impact și simbol de compasiune și iertare, de iubire și smerenie, de vulnerabilitate și putere în același timp.

Cât de ușor ne este să implorăm pentru ceva ce iubim pe cineva ce știm că își poate folosi oricând puterea asupra noastră?
Cât de ușor ne este să iertăm pe cineva ce ne imploră un gest, oricare ar fi el? Sau ce alegem să facem? Iertam? Ne folosim puterea? Pedepsim?

Singura cale de eliberare colectivă este iertarea. Însă începe cu propria persoană. Este cel mai curajos lucru pe care îl putem face, chiar dacă poate părea o slăbiciune. Vulnerabilitatea este noua putere în devenire.
Recunoașterea propriilor umbre, recunoașterea părții noastre nasoale sunt primii pași spre propria salvare și folosirea lor ca energie în planurile noastre de viața.

O importanță deosebita in acest fenomen le revine guvernatorilor Scorpionului:
Pluto (guvernator modern) aflat la grad 1- Vărsător este „stăpânul“ acestei Lunii Noi și spune: transformarea nu mai poate fi amânată. Ceva trebuie să moară complet ca sa facă spațiu, loc spre mai bun.
Aspectele momentului totuși oferă o cale poate mai ușoară, creativă, neașteptată de regenerare (prin grupuri, prieteni, tehnologie, idei revolutionare).

Marte (guvernator tradițional) aflat la grad 11 în Săgetător ♐️ , celălalt stăpân al Lunii Noi ne spune: aveți tot ce vă trebuie să porniți în noua aventură iar daca credeați că știți tot, rămâneți deschiși și curioși, pentru că puteți fi surprinși de însăși viața. Ori chiar de voi înșivă sau ai voștri. Jupiter Retrograd în Rac ♋️ pe casa a 8-a ne indică nevoia de transformare inclusiv în centrul familiilor noastre, originilor noastre, locurilor în care ne petrecem cel mai mult timp sau de care suntem atrași.

Această Lună Nouă cere totul de la noi și nu se va mulțumi cu jumătăți de măsură. Vrea totul pentru noi si de la noi 🤭.

Îți urez curaj să “mori” puțin acolo unde te doare. Vei renaște cu o completă vindecare, vei înlocui durerea cu puterea aia provenită din iubire pe care nimic nu o mai poate destrăma.
Tu ce alegi și știi că e momentul sa dispară ca să poți trăi cu adevărat?
Răspunsul pe care îl dai acum îți va modela următoarele 6 luni și tot atunci se va atinge apogeul a ceea ce ai ales acum (la Luna Plină în Scorpion din 1 Mai 2026).

Încurajarea de la mine vine să iertăm pe cineva (inclusiv pe noi înșine) în această perioadă. Iertarea devine actul suprem de putere. Și de iubire. Acolo unde există iubire (adevarată, nu închipuită), există tot!

Și încă ceva de la mine: iubire cât cuprindeți! 🧡 Iubiți mult, iubiți fără margini și chiar ridicol!

Articole recomandate

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *