Astăzi se închide culoarul eclipselor început în urmă cu două săptămâni, odată cu formarea Eclipsei Parțială de Soare și implicit, Luna Nouă în Berbec.
Se formează la gradul 9 (8 59’) și la ora 12:57.
Ascendentul momentului este în Leu, al cărui guvernator este chiar Soarele parțial eclipsat, și în opoziție cu Pluto din Vărsător. Nu mai facem ceea ce vrem, așa cum le place și Leului și Vărsătorului. Facem ceea ce trebuie, așa cum ne indică sursa supremă, Divinitatea. Mesajul este să facem noi de bunăvoie și fără să îi lezăm pe ceilalți. Ba chiar să facem în favoarea celorlalți. Astfel, evităm să fim forțați și împinși către direcția pe care trebuie să o urmăm.
Apropo, ca o paranteză: în acest culoar al eclipselor, ai avut provocări? Dacă da, analizează (că tot e Mercur R) ce ai făcut/spus/gândit/semnat/cumpărat nepotrivit și corectează. Este pentru bine tău, înainte de toate.
Închid paranteza .
Avem tot ceea ce ne este necesar să ne punem în mișcare:
• Energie de Berbec, inițiativă, încredere, chef să facem și să ii mobilizăm și pe alții, dacă vor.
• Putință și voință în cantitate chiar explozivă; guvernatorul Racului (Luna, legătura cu emoțiile, mama, femininul, originile) și guvernatorul Bebercului (Marte, legătura cu acțiunea, spiritul luptător, al celui ce nu renunță, masculinul, cel ce pune lucrurile în mișcare) se afla în recepție mutuală iar puterea/ energia este mult amplificată.
• Oportunitatea de a revizui, regândi, reface conexiunea cu Divinitatea, cu valorile și principiile noastre de viața, cu ceea ce este real important, pentru a trece la nivelul următor.
• Resurse materiale, tehnologice, mentale și spirituale pentru a ne ajuta în procesul de reînnoire și integrare a noii etape evolutive în care pătrundem. Ține în totalitate de noi responsabilitatea de a le folosi cu înțelepciune și la timpul potrivit.
Mercur R se întoarce și el în Pești, după o scurtă perioadă de tranzit în Berbec. Mai este ceva de spus, de regândit, reparat, semnat, reconsolidat. Face o dublă întâlnire cu Neptun (una acum și încă una când își reia mersul direct). Ne putem conecta la mintea noastră superioară din care să extragem cunoștiințe, informații si ghidare ce ne pot ajuta în ceea ce avem de făcut. Să fim atenți inclusiv la visele din timpul nopții. Ce mesaje conțin? Sau ne putem lăsa trași în imaginația iluzorie, ideală și fără conținut real, de ignorare a realității, pe principiul “văd ce vreau și aud ce îmi convine”. De evitat, desigur.
Toate acestea ca să putem intra în noua etapă de evoluție dată de aceasta Luna Nouă, întregi, compleți, fără restanțe si fără lecții neînvățate actuale. Integrarea a ceea ce reevaluăm acum și ne setăm să realizăm se va face pe parcurs, în următoarele 6 luni. Ni se dă această șansă pe care este important să o folosim. Dacă rămânem în urmă, fără să ne adaptăm la aceste vremuri și să acceptăm schimbarea, vom fi forțați (poate chiar prin suferință) să renunțăm la control, critică și rigiditate.
Schimbarea este inevitabilă.
Mesajul ne este dat inclusiv și de simbolul sabian al momentului de Luna Nouă “A crystal gazer” / “Un cititor în cristal.” Suntem invitați să ne privim în interior pentru a ne găsi direcția și a ne asuma responsabilitatea deciziilor noastre.
Suntem invitați să credem în noi, să ne permitem noua înșine șanse de a accelera spre o noua direcție, spre o nouă viața.
Las aici această întrebare:
“Ce îmi doresc cu adevarat și ce sunt dispus(ă) și capabil(ă) să fac pentru a ajunge la ceea ce îmi doresc?”
Răspunsul real este cel care vă vine în atenție chiar în timp ce citiți întrebarea. Pentru că răspunsurile se află mereu în interiorul nostru.
Sus curajul (acela SMERIT)!