Mijlocul anului ne aduce sezonul zodiei Rac ♋️ . Și vara cea bună și frumoasă, călduroasă și plăcută pentru unii, călduroasa și neplăcută pentru alții. …
Racul. Esența sa din stele.

Mijlocul anului ne aduce sezonul zodiei Rac ♋️ . Și vara cea bună și frumoasă, călduroasă și plăcută pentru unii, călduroasa și neplăcută pentru alții. …
Luna iunie se încheie cu un alt început generat de Luna Nouă în Rac ♋️ , o etapă următoare, un pas înainte. Sau poate mai …
Iată-ne ajunși deja și la Luna Plină a lunii Iunie. Aceasta activează axa explorării și cunoașterii, respectiv Luna 🌔 în Săgetător ♐️ și Soarele 🌞 …
Saturn 🪐 Este binecuvântarea universului în care existăm și noi, ca specie, aici pe Pământ. Este direcția în timp care (ne) este oferită pentru ca …
Wow, am traversat o săptămâna cel puțin Mare. Nu știu daca ați observat și v-ați observat cum toate sentimentele, trăirile și gândurile se condensează atât …
Am avut aceste două zile, Luni și Marți, în care efectiv mi-a fost dificil să îmi “adun” gândurile și să decid, pur și simplu, următorul …
Sǎptǎmâna 7-13 Aprilie ne oferă un respiro. Ne aflăm într-un moment liniștit, ceea ce ne permite să ne îndreptăm atenția spre ceea ce am realizat …
Știu, da! Există o serie impresionantă de informații despre zodii și astrologie, disponibile sub diverse surse și forme. Adaug și eu sensul pe care îl …
Începând de astăzi, viețile noastre se vor modela prin aliniere la noile schimbări ce vor fi generate de planeta Neptun în tranzit prin Berbec. Planeta …