Transite Astrale Importante

Astral Transits

Avem o concentrare a tranzitelor astrale pe zodiile Pești și Berbec. Practic, sfârșitul și începutul. Sfârșitul este susținut să se înfăptuiască prin lordul timpului, profesorul Saturn și prin viitorul dat de Nodul Nord. Avem nevoie sa ne asumăm lecțiile iar acum este momentul cel mai potrivit, astfel încât sa pășim “fără restante” în început.

Acel început care ni se anunță prin Neptun, ce este tot mai aproape de ingresul său în Berbec. Se schimbă energia cu totul, în jurul nostru.

Avem și ajutor, planetele personale aflate în Berbec. Acestea ne atrag atenția asupra anumitor aspecte din viețile noastre pe care încă le-am lăsat neterminate. Mercur si Venus, mai tot timpul împreuna, sunt și de data asta la datorie. Chiar retrograde la un moment dat, să ne asigure că nu pierdem din vedere ceva legat de iubire, relații, finanțe, plăceri, frumuseți, gânduri, comunicare, învățături, etc.

Între timp, Soarele (sursa vieții) din Pești se apropie Saturn, apoi de Nodul Nord și în final de Neptun. Deci, viața dă mâna rând pe rând cu timpul (profesorul), viitorul și credința (sau iluzia).

Avem o șansă mare să ne adaptăm viața in aceste timpuri la viitorul ce ni se va revela și la conștiința superioară. Să avem încredere în viață, să renunțăm la frici sau să le folosim constructiv.

Să avem soarele în suflet! 🌞

Articole recomandate

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *